Intr-o onorare perpetua a stilului semi-formal de viata pe care-l incheaga personalitatea mea, pun un semn de echivalenta intre fantezie si concret.
Nu e iluzie, nu e obsesie bolnava cu nuante vag definite de roz.
Astfel, pot percepe (ne)logic elementele hanului meu modest. Pot fugi pe culoarele imaginatiei mele fara a surpinde in reflectia interioara urme amuzate de surprindere nefondata. Ma agit in posturi conturate diferit. Sunt imparat si sclav. Sunt muza si idealista fatidica. Simultan?
Redefinesc conceptele inradacinate sangeros si intregul han devine doar o iluzie mata. Profit de acest abuz pentru a crea o cascada lumeasca din care cuvintele tasnesc neincetat. Cuvintele mele. Cuvinte pe care atunci cand le rostesc surad superior pentru ca stiu ca numai eu detin cheia.
Ii spun ca il iubesc si desi nu are un contur prestabilit pentru aceste cuvinte, le simte mai intens ca niciodata. Pentru ca sunt cuvintele mele. Formeaza ecoul fanteziei mele.
...Si in fantezia mea cuvintele sunt simtite nu rostite.
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu