...

Iubita mea ,



Cu ochii mari deschisi visand …Melancolic indescifrabil , imi imaginez parul tau cret reflectandu-se in vidul foii care se odihneste imaterial in mana mea tremuranda si care intr-un trecut indemolabil s-a hranit cu cuvintele tale , arogant dar amar , nesatul dar obosit , benign dar amentintator.
Subit , ca o plasmuire a fanteziei , un copil fremecat de puritatea sentimentelor , obosit de frumusetea hipnotica , apare , violandu-mi insuficienta creatoare. Priveste infintul pe care ochii mei il oglindesc , dar care e dominat de o tristete enigmatica . Incepe sa planga tacut. Dupa ce inchide , anuland insasi fantasma, ochii , se scufunda in adancimea supranaturala a dulitatii mele . Totul in jurului lui se pliaza perfect, dezvaluindu-si complexitatea umbrita de mister , o sacralitate in care profanul este, cu desavarsire necontestata, prezent , dar cu un caracter predominant inselator .
De ce alergi cu tolba de vise in spate ca si cum ar fi spulberate toate si nu realizezi ca visul tau cel mai biciut de incertitudine este atat de real vegheat de iubirea noastra infloritoare … ?
Iubirea mea nu are acces decat intr-o abandonare dezinteresata .
Vreau sa inradacinez in mine samburele care ma face ca insasi subiectivitatea mea sa fie o aventura . Pe tine . Nu pot sa vorbesc despre iubirea mea fara sa simt un vartej patologic …un vartej interior care iti aduna toate sentimentele intr-o iluzie a descifrarii si dupa te arunca in cel mai dizgratios intuneric !

Dar sa nu culpabilizam lipsa efortului de luciditate . Scenarii absurde imi limiteaza entuziasmul sentimental . Rasuni in mine dincolo de impolitete …



« Cine-i mortul ? …cand de fapt sunt eu ?








Te iubesc .. Nu stiu ce data e …Aceste randuri rosesc aburite de amorteala durerii tale . Sa ne urcam brav pe scena destinului nostru …



Intinde mana si nu lasa zambetul sa paleasca ..