"Despre singuratate nu merita sa vorbesti. E ca si cum ai avea intr-o ureche un cercel de aur si in cealalta ureche unul de tinichea. Puteam sa uit si asta imi era de ajuns." (Octavian Paler)
Tinicheaua in urechea mea a devenit o damnata infirmitate. Nu vreau, imi repet, sa tolerez actul singuratatii de a se lafai in fragilitatea mea mascata ... macar nu inconstient. Caracterul contradictoriu al singuratatii adauga in registrul acesteia un surplus mare de confuzie. Singuratatea isi alege propria "victima". Omul, doar un tub digestiv care emite ipoteze, un parazit orgolios care murdareste tot ce atinge , se lasa dominat. Este anti-destinul nostru.
- Singuratatea, este terapeutica! imi zicea Ea.
- Nu pot sa nu introduc in ecuatie multitudinea de singuratati.
- Trebuie doar sa te invelesti tacut in singuratatea care te inchisteaza perfect ...
- Singuratatea mea este creatoare. Zambi inocent si inchise ochii.
"Oare toate singuratatile se termina intr-o teama nedeslusita de final? Teama de a ramane cu tine insuti si siguranta ca rafuiala de sine te va transforma in propriul dusman?"
luni, 18 februarie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)