Nemuritorii

Vesnic urca de prin ale lumii vai
Zvonul vietii pana sus la noi,
Rani amare, zel ca un puhoi,
Isca fum de la ospatul lor calai,
Zvon de chef, de pofte nesfarsite,
Maini - de crima, specula si rugaciuni manjite,
Oameni-roi in chin de pofte, frica,
Aburi calzi si lenesi, grei, ridica,
Pieptul plin le e de toane, fericire,
Musca-n propriul trup si scuipa-afara,
Dau razboaielor si artei zamilsire,
Flacari ard bordelul - eu, dementi, il ara,
Preacurveste-oricine, se taraste-n
Balciul lor de ne-impliniti copii,
Urca iarasi valul si uraste
Lumea care parca ieri piere.
Dimpotriva, noi ne intalniram
In eterul inghetat, cu stele,
Noi cu ziua si-ora o sfarsiram,
Nu suntem masculi, batrani, femele.
Temerile si pacatul vostru,
Crimele, placere trecatoare
Teatru ni-s, intocmai ca sorii-n miscare,
Fiece ceas e cel mai lung al nostru.
Calm la incrancenarea voastra privind,
Stelele-n rotirea lor calma zarind,
Iarna stelara sorbind-o in piept,
Suntem amicii cei buni ai fiarei din cer de bazalt,
Rece ni-i traiul, statornic si drept,
Rece ca astrii radem in inalt.

( Hermann Hesse - Lupul de stepa)

For all the imaginary things I had for real.

O perfectiune a simtirii anulata arogant.

Un amic a carui anonimitatea devine posibila strict voit, afirma ca lumea simturilor e doar un balon de sapun cu durata limitata. Daca intesam aceasta imperfectiune a “senzatiei” ultime, cu tiparul prealabil armonizat al fiecarui sentiment, impingem pietul inainte cu mai multa placere .. masurata! Ciclicitatea simtirii colective nu poate fi intunecata anulator printr-o lacrima varsata individual. Singura posibilitate de nefinalitate il reprezinta entuziasmul sacadat resimtit, care, cu ingrediente echilibrat ordonate, se poate reconstitui la fiecare furnicatura umeda.
Un microcosmos, care sa infloreasca indiferent de nevoia ta patologica de suferinta injusta. Pana la urma cat de problematic poate deveni asumarea dreptului natural de reordonare a constantelor interne?
Liniste stoica, fara o coplesire inevitabil resimtita a sentimentelor, ci un suras valoric, inflorit in penumbra entuziamului trecut. Oda potentei unilateralismului – “traieste in clipa” – simtirii!
In final, mecanicistica lumii devine concret suprinsa in vorbele shakesperiene:
“ Ce e viata? Spuma gaunoasa. Ce e viata? O iluzie, o umbra, o fictiune si cel mai mare bine al ei e fara pret, caci toata viata e un vis. “

In interiorul fiecaruia se desfasoara siletios un baroc individual, dominat de vanitate, bucurie si tristete. Multiplicarea acestor “constructii” in infinite contraste neregulate, deviaza unghiul ferm din care ne privim. Primul pas spre esptomparea celor trei culori intiale intr-o confuzie prost transata, pas care atinge concretul pamantului atat de tacut incat, noi, ne luptam orgolios pe scena propriei noastre piese finite. Fara indoiala, ar fi lejer sa imi asum ideea anterioritatii sufletului. Suflet care uitand ideile desavarsite, incearca treptat sa le redea conturul trecut definitizat.

Suntem autentici doar in efervescenta delansata intamplator de ceva grandios, dar minimal. Doar in acel moment, erosul originar isi regaseste corespondentul in cele 3 + n forme ale noastre. Sensibilitate devine dulce, vanitatea armonioasa, suferinta abstracta, iar balonul de sapun capata duritatea unei bucurii indivizibile. Mentionat merita: Bucurie difera de Efervescenta, Entuziasm. Entuziasmul nu se poate expanda in lipsa unui interior umed, care pastreaza netezimea a ceva cu adevarat frumos. In fond, trebuie sa simtim confuz, dar efervescent.

Acum, PROMIT, ca nu voi abandona niciodata cunoasterea frumoasa!

Nu retete promovatoare a importantei x-ului sau f-ului, ci acele mici molecule care trebuie simtite ( nu vazute), si golite de seva care intareste conturul a ceea ce expunem interior.

“There’s no unbeatable odds, there’s no believable gods.”
* Singuratate veritabila deriva in fond din individualism.