...

Iubita mea ,



Cu ochii mari deschisi visand …Melancolic indescifrabil , imi imaginez parul tau cret reflectandu-se in vidul foii care se odihneste imaterial in mana mea tremuranda si care intr-un trecut indemolabil s-a hranit cu cuvintele tale , arogant dar amar , nesatul dar obosit , benign dar amentintator.
Subit , ca o plasmuire a fanteziei , un copil fremecat de puritatea sentimentelor , obosit de frumusetea hipnotica , apare , violandu-mi insuficienta creatoare. Priveste infintul pe care ochii mei il oglindesc , dar care e dominat de o tristete enigmatica . Incepe sa planga tacut. Dupa ce inchide , anuland insasi fantasma, ochii , se scufunda in adancimea supranaturala a dulitatii mele . Totul in jurului lui se pliaza perfect, dezvaluindu-si complexitatea umbrita de mister , o sacralitate in care profanul este, cu desavarsire necontestata, prezent , dar cu un caracter predominant inselator .
De ce alergi cu tolba de vise in spate ca si cum ar fi spulberate toate si nu realizezi ca visul tau cel mai biciut de incertitudine este atat de real vegheat de iubirea noastra infloritoare … ?
Iubirea mea nu are acces decat intr-o abandonare dezinteresata .
Vreau sa inradacinez in mine samburele care ma face ca insasi subiectivitatea mea sa fie o aventura . Pe tine . Nu pot sa vorbesc despre iubirea mea fara sa simt un vartej patologic …un vartej interior care iti aduna toate sentimentele intr-o iluzie a descifrarii si dupa te arunca in cel mai dizgratios intuneric !

Dar sa nu culpabilizam lipsa efortului de luciditate . Scenarii absurde imi limiteaza entuziasmul sentimental . Rasuni in mine dincolo de impolitete …



« Cine-i mortul ? …cand de fapt sunt eu ?








Te iubesc .. Nu stiu ce data e …Aceste randuri rosesc aburite de amorteala durerii tale . Sa ne urcam brav pe scena destinului nostru …



Intinde mana si nu lasa zambetul sa paleasca ..

... capcaunizare interioara.

Stam in tacere si asta e un semn.
Ceaiul e rece.
Sintetizand starile noastre se aud acorduri indecente.
-Simplitatea e o arta?!
Satisfacand individualitatea campului reflectiei, interoghez insasi problematica probabilitatii.
Imi subsumez afirmatii dezaxate.
Definitizez sculptural propria grota egocentrica.
Redecorez cutia pandorei cu beteala.
Instinctual, imi educ gandurile care pivoteaza in jurul unei sexualitati infantile.
Ce tragica alaturare!!
... si traira fericiti si mancara multi copii.
Ma incred in afirmatii umbrite de indiferenta zgomotoasa?
I like it most when you're so angry.
Degradandu-mi sistematic gandurile, ma convertesc imaginatiei ritmice.
Tra la la ...
Si ne unim intr-un contact dureros.
... sa fie oare ce cred eu?imi imunizez fragilitatea?

Sabia lui Damocles

De ce , ai luat sensibilitate mea exuberanta drept o slabiciune ruinatoare ??

De ce , nu ai stiut sa zambesti senin cand eu iti daruiam cele mai concentrate continuturi subiective ?

De ce , ai preferat mereu sa-mi spulberi agitatia launtrica fecunda ??

De ce , nu esti stapanul propriului tau centru afectiv ??

De ce , atunci cand pielea noastra se unea intr- un contact ondulator placut , ii atribuiai acestei magii un caracter efemer ??

De ce , inca se mai aud acorduri izolate ?

De ce , nu ai stiut sa indraznesti inventiv dar totusi stii sa ma iubesti suspendat in presupunere ??

Adorm visand ...

Opreste-te pentru o clipa si ridica nedogmatic privirea , intr-o descatusare desueta . Priveste necorespunzator norii , atribuindu-le , parfumandu-i cu doza zilnica de mister fermecator . Incearca sa dobandesti caracterul lor antagonic intr-o privire marcata de normalitate …
…si te regasesti intrand intr-un bar cu 50.000 in buzunar , stand la o masa , apasat de limitarea iluzorie si admirand absent fumul care iti dezgoleste fluiditatea . Asta am devenit . Ne inchidem, refuzand naturaletea oferita firesc . Ne afundam in propria panza de incertitudini , discomfort individual resimtit in loc sa ne confesam facil naturii . Nu ne mai suportam singuratatea regasirii spiritului .
Experiment …Imaginativ doar .
Verdele iti acapareaza incaperile sufletului . Rand pe rand, confuzia, egoismul, resentimentul , instabilitatea, suprematia, naivitatea, orgoliul, dorinta , bunul simt, se lasa dominate de verdele frenetic resimtit . Esti coplesit de frumusetea ireala a naturii . Esti singur managaind senzationalismul frumusetii . NU te simti liber ?! Te consideri nedemn de atata puritate vizibila si ai un impuls deziderat sa te autodistrugi . Esti demn de tot ce se asterne in fata zidului autoimpus ? Esti capabil sa mangai natura confesandu-i-te ?
Irevocabil nu mai simtim . Ne-am zidit darul primit . Haideti sa ne racorim cu frumusetea intalnita la fiecare clipire prielnica noua . Lasa-ti cortina sa cada . Eu mi-am asumat riscul … si vorbesc in continuare cu natura . Ne zambim …

I would like to be a robot.

Intr-o onorare perpetua a stilului semi-formal de viata pe care-l incheaga personalitatea mea, pun un semn de echivalenta intre fantezie si concret.

Nu e iluzie, nu e obsesie bolnava cu nuante vag definite de roz.

Astfel, pot percepe (ne)logic elementele hanului meu modest. Pot fugi pe culoarele imaginatiei mele fara a surpinde in reflectia interioara urme amuzate de surprindere nefondata. Ma agit in posturi conturate diferit. Sunt imparat si sclav. Sunt muza si idealista fatidica. Simultan?

Redefinesc conceptele inradacinate sangeros si intregul han devine doar o iluzie mata. Profit de acest abuz pentru a crea o cascada lumeasca din care cuvintele tasnesc neincetat. Cuvintele mele. Cuvinte pe care atunci cand le rostesc surad superior pentru ca stiu ca numai eu detin cheia.

Ii spun ca il iubesc si desi nu are un contur prestabilit pentru aceste cuvinte, le simte mai intens ca niciodata. Pentru ca sunt cuvintele mele. Formeaza ecoul fanteziei mele.

...Si in fantezia mea cuvintele sunt simtite nu rostite.

...valvatai de himere

Detin o ipocrizie mascata intr-un fond mat. O ipocrizie ca un ghiocel negru ivit intr-o iarna amara.

Idealul iluzoriu care imi fundamenteaza convingerile se clatina la fiecare rascruce de la care deviez ..uneori imaginativ ...alteori! Contemplez cu amuzament si o distantare decenta scaderile mele omenesti si totusi nu ma abat pe o poteca luminoasa. Imi place!!

Nerozia pe care o tolerez sa se lafaie in mine nu limiteaza, conditioneaza!

Apoi avea ea dreptul sa antreneze in haos o fiinta si mai fragila decat ea??

EXALTARE

Imi (dis)plac oamenii.

Nu am chef sa fac decat ceea ce impulsul imi ordona iritat. Eu sunt eroarea mea proprie. Prin urmare nu exista nici o calea de scapare. Indrumarea in calitate de sef vreau sa izvorasca din mine. Nu vreau sa ma mai ascund in cuvintele plate, triviale care caracterizeaza alte individualitati, considerand eronat ca eu nu indeplinesc ratia zilnica de coerenta mentala. Zambete false, indiferenta impusa, intelepciuni fortate, iritare mata ...nenumarate optiuni, nenumarate posibilitati, nenumarate esecuri. Dorinte paradoxale ingropate in gunoiul propriului "cosmos interior". Mai mult, nu detin cheful necesar sa impart opinii si pareri la colt de strada.

Vreau totul in mine sa se muleze ca stropul de apa pe o fereastra neglijata ... incet, prelins, neondulat "perspectival". Cautarea mea de a colora forme si expresii s-a incheiat rebel, abandonand fierberi, agitatii launtrice.

Bizarerii ciudate, mizerii umane, aversiuni sumbre, tulburari deranjante, tipete mediocre ... gata!! Rupt vraja si imi transform castelul intr-un han decent.

Nu vreau sa respect prospectul unei lumi normale, pentru a fi etichetata "cu simt comun". Prefer sa o dau in bara ca bufonul. Vreau sa fac primul pas hotarat in indeplinirea planului meu hedonist.

Prin o urmare evidenta ma reneg din functia de persoana sociala.

... si se auzira aplauze la scena deschisa!!