EXALTARE

Imi (dis)plac oamenii.

Nu am chef sa fac decat ceea ce impulsul imi ordona iritat. Eu sunt eroarea mea proprie. Prin urmare nu exista nici o calea de scapare. Indrumarea in calitate de sef vreau sa izvorasca din mine. Nu vreau sa ma mai ascund in cuvintele plate, triviale care caracterizeaza alte individualitati, considerand eronat ca eu nu indeplinesc ratia zilnica de coerenta mentala. Zambete false, indiferenta impusa, intelepciuni fortate, iritare mata ...nenumarate optiuni, nenumarate posibilitati, nenumarate esecuri. Dorinte paradoxale ingropate in gunoiul propriului "cosmos interior". Mai mult, nu detin cheful necesar sa impart opinii si pareri la colt de strada.

Vreau totul in mine sa se muleze ca stropul de apa pe o fereastra neglijata ... incet, prelins, neondulat "perspectival". Cautarea mea de a colora forme si expresii s-a incheiat rebel, abandonand fierberi, agitatii launtrice.

Bizarerii ciudate, mizerii umane, aversiuni sumbre, tulburari deranjante, tipete mediocre ... gata!! Rupt vraja si imi transform castelul intr-un han decent.

Nu vreau sa respect prospectul unei lumi normale, pentru a fi etichetata "cu simt comun". Prefer sa o dau in bara ca bufonul. Vreau sa fac primul pas hotarat in indeplinirea planului meu hedonist.

Prin o urmare evidenta ma reneg din functia de persoana sociala.

... si se auzira aplauze la scena deschisa!!